Îmi aprind o ţigară...mă uit la capătul aprins...la fel e şi iubirea, la început e o scânteie ...mică, acolo în tine, ceva de a cărui existenţă nu ştiai, ceva rece şi compact, apoi vine cineva, o persoană caldă, cu ochii fierbinţi şi buze moi, cineva care arde şi încalzeşte puţin câte puţin acel ceva din tine, până când începe să ardă şi apoi se consumă, la fel ca şi ţigara; fiecare fum pe care îl tragi, fiecare gură de nicotină te duce tot mai aproape de final, de capăt. În iubire e la fel, fiecare moment frumos, fiecare clipă de bucurie, fiecare zâmbet pe care ţi-l provoacă cealaltă persoană, e un pas spre sfârşit.
Şi la un moment dat se termină amândouă, ţigara o stingi în scrumieră şi laşi chiştocul acolo; apoi după un timp îl arunci la gunoi. Iubirea se stinge şi ea, iar rămăşiţele ei le ascunzi undeva în suflet uitând de ele...acolo, în coşul de gunoi al existenţei tale.
Fumatul dăunează grav sănătăţii...dar iubirea, ea de ce nu ar dăuna, de ce nu suntem avertizaţi că iubirea dăunează grav sufletului, că din cauza ei plângem, oftăm, suferim. Aşa cum ţigările ne distrug plămânii, la fel face şi iubirea cu inima noastră, încet dar sigur, pas cu pas, fiecare fum de ţigară erodează câte puţin. La fel e şi cu dragostea, fiecare sărut, fiecare noapte ne oferă satisfacţie şi momente de maximă placere, dar în acelaşi timp ne apropie de distrugere, şi de suferinţă.
La fel cum toţi fumătorii sunt conştienţitutunul dăunează şi îndragostiţii ştiu că iubirea le va provoca durere, şi totuşi nu renunţa la ele, pentru că trăiesc cu speranţa că poate eu voi fi unul dintre caeia care nu o să fac cancer la plămâni sau care o să traiască fericiţi lângă pesoana iubită până...
Mai trag un fum... trăiască ţigările...şi iubirea...ambele ne fac viaţa mai frumoasă şi ne dovedesc cât de sadici putem fi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu